vineri, 15 noiembrie 2013

ANIVERSAREA BIBLIOTECII CU CONSTANȚA ABĂLAȘEI-DONOSĂ

   În cadrul Salonului Interațional de Carte Ştiințifică şi Didactică, desfășurat în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2013 a fost vernisată expoziția de grafică a personalității Constanța Abălașei-Donosă cu genericul Aniversara Bibliotecii Științifice ”A. Lupan” care a cuprins următoarele lucrări: Mihai Eminescu, Veronica Micle-Eminescu, Grigore Vieru, Ion Creangă, Adrian Păunescu, Andrei Lupan, Ștefan cel Mare, Alexandru cel Bun - bunicul lui Ştefan Cel Mare, Biblioteca Științifică ”A. Lupan”, ș.a.  
Pe parcursul desfăşurării lucrărilor salonului, ne-au bucurat vizitele colective ale elevilor liceului Nicolae Sulac, studenţilor de la Colegiul de Medicină, Universităţii de Stat, Universităţii Academiei de Ştiinţe, LAŞM care au avut posibilitatea  să admire şi lucrările în grafică ale Constanţei Abalașei-Donosă. Exprimarea  d-sei prin arta de a picta a oferit  cititorilor o viziune mai accesibilă și atractivă de promovare a poeziei emenisciene, Sara pe deal, Luceafărul, Floare albastră ș.a.
 Membrii cenaclului Grigore Vieru, LAŞM, au au avut o şedinţă extramuros  în cadrul căreia, invitat special Constanța Abalașei-Donosă a prezentat cartea  Avem nevoie de Eminescu (editura: Nico, Tîrgu Mureș 2013). 
La cuprins găsim grafică de cărți poștale: Veronica Micle-Mihai Eminescu, Casa Memorială Eminescu (Ipotești, Botoșani), Mihai Eminescu o întîlnește pe Veronica Micle la Viena (1872-2012, 140 ani), Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu, George Călinescu.
         Scriitori români sînt prezenţi în grafică şi acuarelă în lucrările Constanţei: Ion Creangă,Nichita Stănescu; Grigore Vieru; Ion Ionescu-Bucovu, Nicolae Labiş
La 20 iulie 2013 Adrian Păunescu ar fi împlinit 70 ani, pentru această aniversară dn-ei a realizat o carte poştală, grafică în peniţă pe care a dăruit-o bibliotecii:
         „Nu-ţi voi mai căuta paşii
         pe-ncurcatele cărări
          şi nici glasul să-ţi aud
         tremurând din depărtări...”.
Laureată a zeci de concursuri naţionale, Constanţa Abălaşei- Donosă face grafică, pictează şi scrie de mai bine de trei decenii. Lucrările artistei se găsesc în colecţii din România, Franţa, SUA, Canada şi Grecia...şi în continuare în colecţiile Bibliotecii  Ştiinţifice Centrale” Andrei Lupan”. Grafician, pictor şi scriitor, Constanţa Abălaşei Donosă este o creatoare înzestrată cu aptitudini multiple. Dacă prin arta sa aduce sărbătoare în sufletele publicului, atunci şi  admiraţia lor o motivează de a crea alte noi lucrări.
 Născută în Brăila, a copilărit în Scorţaru Nou de pe Valea Buzăului. A studiat  la Liceul de Cultură Generală nr. 5, (1969-1973) în paralel cu Şcoala Populară de Artă, la clasa de pictură a profesorului Vespasian Lungu.
 În cei 37 de ani de muncă a realizat 130 de participări la expoziţii colective în România, Franţa şi Turcia şi peste 35 de expoziţii personale. A făcut grafică pentru 15 cărţi, în ţară şi în străinătate. Pentru ea pictura şi grafica sunt „esenţa exprimării credinţei în valorile naturii, în echilibrul şi armonia ce o defineşte în viaţă” - spune Constanţa Abălaşei Donosă.   Gustul pentru artă i-a fost insuflat de prietenul său din copilărie, artistul plastic Ion Gâţă. A copilărit cu Gâţă pe aceeaşi stradă. L-a admirat cănd era la şcoală, ca mai apoi să-i fie un îndrumător. Le reuşeşte pe toate fiindcă o face cu multă dăruire şi suflet, dar este o muncă care cere mult timp şi forţă: „Când faci ceea ce îţi place, răstorni munţi, căci nu există bariere, însă trebuie să şi să te mai  sacrifici.
Renunţ la foarte multe lucruri, chiar şi munca în gospodărie mi-o programez foarte bine, în aşa fel încât să am timp să pota picta. Lucrez poate opt, zece ore pe zi, timpul este drămuit. Nu risipesc nici o secundă, mă organizez cât pot de bine.” – spune  ea întru-n interviu. Personalitatea ei este definită prin tot ce implică arta... Îi place să călătorească şi de fiecare dată când este invitată vine cu plăcere. Chişinăul afost şi el imortalizazat în lucrările sale, străzile şi clădirile istorice ale oraşului.
         O caracterizează punctualitatea, dragostea pentru ce face şi pentru cine face - Măria sa - publicul care o admiră şi o preţueşte. Este atentă la ceea ce spune, este comunicabilă, are priză la public, îi plac copiii şi adolescenţii, fiindcă afară de lucrarile pe care le-a adus şi dăruit cu plăcere, a împărţit şi bomboane vizitatorilor-copii,  aidoma unei adevărate zîne a frumuseţei şi tandreţei romăneşti.      
 Îi place mult lumea cultă şi bine educată, displace minciuna, ranchiuna, îngânfarea: „Nu-mi plac oamenii care nu sunt ce vor să pară a fi, cei care îşi schimbă orientarea pentru a obţine anumite interese.”  
         Membră a Cenaclului Uniunii Scriitorilor, Filiala Brăila - Galaţi, Constanţa Abălaşei Donosă a publicat până acum şase volume: patru de poezie şi două de proză memorialistică.
         Este membru în Liga Scriitorilor din  România-Filiala Bucureşti, condusă de poeta şi prozatoarea  Elisabeta Iosif.  Debutează în anul 1970, la revista Convorbiri literare. Publică în revistele literare  Luceafărul 1982, Ex-librisul Românesc-Oradea, condusâ de prof. dr. Constantin Mâlinaş, Ţara Fagilor –Suceava, 2005.
A apărut în antologiile literare Din Vadul Chiralinei, autori prof. Constantin Gherghinoiu şi prof. Ioan Munteanu (proză şi poezie, Ed.Exlibris  Brăila, 2005) la aceste douâ volume a făcut grafică portretistică a scriitorilor, peste 125 de portrete în peniţă.
Prima apariţie editorială este în anul 1999 cu cartea de poezii Sonate editată de la ed. Evrika. Apar apoi  Anotimpuri pentru prietenii mei (poezie, 2002), Amintiri dragi amintiri … - proză memoralistică; Amintiri care  nu mor (2002); Proză scurtă (2005); Epistole şi Flori(poezie, 2007); La uşa iubirii(poezie,2009)Poezii pastelate(poezie -2011)
Poezia pe care o scrie domnia sa, este rodul unor meditaţii sentimentale , în care poeta nu-şi exprimă amarul sau sentimentul de nelinişte şi necaz, ci sentimentul de gingăşie şi linişte... acea gingăşie primară. Poeziile sale par mai degrabă nişte scrisori cum apar în antichitate, scrise pe aripi de fluture, sau cele din evul mediu, scrise pe frunza de arcan, peste care se aştern fulgii de nea.
Mărturisirile din poeziile sale, sunt nişte trăiri, trăite ca în scrisorile de dragoste; ele nu sunt mărturisiri de păcate, ci mărturisiri de dorurile pe care nu i le ştie nimeni, trăite într-un univers agreabil, protejat uneori de furtunile care sunt stârnite de timp.
Poezia sa este plină de culoare, asta datorită faptului că este şi pictor. „Toamna are culoarea copacilor”, cum spune poeta, culori ce se pierd în tablourile sale de albastru, de verde, de brun. Poeziile sale sunt asemeni unui univers agreabil, extrem de interesant. Nu sunt nişte explozii pline de genialitate... sunt nişte scrisori, pe care citindu-le, gândul te duce la meditaţie, la reflecţie şi pioşenie, lucru nu uşor de făcut!
Toate cărţile scrise de Constanţa Abălaşei-Donosă, merită a fi citite, precum şi admiraţia şi pretuirea noastră.( Poet, Emilian Marcu, Iaşi 8 nov. 2012) Despre activitatea literară a Constanţei Abălaşei-Donosă a scris; Ion Popescu – Sireteanu, scriitor cunoscut la Iaşi. Constantin Mălinaş  în revista ExLibrisul Românesc de la Oradea. Poetul brăilean Aurel M. Buricea, în cartea sa  Poete brăilene.
Poetul Constantin Gherghinoiu, Cezarina Adamescu, Dan Bistricean – poet , scriitorul Dumitru Anghel, precum si poetul şi criticul Nicolae Băciuţ, la revista Vatra-veche.
Această toamnă ne-a adus în dar multe noutăţi editoriale, prin intermediul lor am cunoscut multă lume bună care au devenit prietenii bibliotecii. Sperăm că anul viitor, toamna va veni cu daruri mai mari şi la fel de valoroase ca cele de anul acesta.
A publicat: Ana BRĂIESCU

joi, 14 noiembrie 2013

DEBUT LITERAR: LUCEAFĂRUL ȘI LUNA - GALAN DOINA-CEZARA


Auzisem că a fost cîndva, pe-aceste plaiuri,
Cînd ciobani cîntau la fluiere şi naiuri,
O împărăţie mare, întinsă pe şapte hotare,
De o frumuseţe ce nu avea în lume asemănare.

Se zice că era un prinț tare alintat,
Iar cînd îi venise vremea și lui la însurat,
Din toate fetele alese, pe nici una n-o iubea,
Chiar şi cele mai frumoase, nimeni nu-i plăcea.

Regele bătrîn sărmanul, ce gînd aveal al căsători,
Mîhnit pe prinţ el îl întreabă: “vei şti vreodată a iubi?
Anii mei se pierd în timpuri, de vreai tron să moşteneşti,
Spune-mi cu ce fată aleasă ai vrea ca să trăieşti?”

– Chiar de-ţi spun, răspunde prinţul, ea e prin noiane sus,
Cînd o văd încep să tremur, și mă fac că nu-s.
Nu-mi cătați mirese în lume, căci doar ei, eu mă închin,
Deşi e în cer și e departe, în vis nocturn mă arde lin!

Aş vrea să-mi ascund fața, căci la feerica-i făptură,
Nu sînt decît un chip de lut, o simplă creatură.
Ea e Regină printre stele, dar eu văzînd-o ferm cum trece,
Mă aprind doar la un zîmbet, șters apoi de privirea-i rece.

Tatăl rege trist săracul pe gînduri cade înduplecat,
Să iubească tocmai Luna, un fiu de împărat?
Căci fecioara fermecată e departe printre stele,
Ea, divină în a sa lume, cu o salbă de mărgele.

Cu zeci de mii de servitoare ce în jurul ei se închină,
Sură-i noaptea şi nebună de amoreza sa divină.
Iar cînd falnic ea răsare, ca pe tron să se aşeze,
Întreg abisul se arată lîngă ea să o vegheze.

Prinţul jalnic o privește cu un dor ce în el arde,
Inima în ritmuri bate, sufletul în chinuri cade,
La pribegitele mirăruri mai adie o speranţă –
De-a iubi frumoasa fată, de-ai atinge blînda faţă.

Se știe chip de lut, dar visează la a ei chemare,
Nopţi de-a rîndul tot aşteaptă de la ea o sărutare.
De-ar desluși măcar o şoaptă, să-i străbată a sa fiinţă,
Cît o vrea s-o strîngă toată, cît de tare-i cu putinţă!

Dar mîndra fată îl priveşte şi din gene cînd clipeşte
Pare că un vînt străbate toate zeiele celeste.
El urmăreşte atent cum feia în vrajă parcă îl îmbie,
Pribegit începe a cade într-un vis de nostalgie.

Cînd seara bate iar la uşă şi se aşterne pe pămînt,
Laurențiu o vede iar cum trece armonios pășind.
Se-ndupleca a o striga şi-a o privi cu atîta foc,
Încît şi-o inimă de gheaţă s-ar fi topit atunci pe loc.

,,O, crăiasă fermecată, ce privirile amorţeşti,
Coboară mîndră fată, vino aici ca să-mi zîmbeşti,
Căci departe eşti de mine şi nu pot a te simţi,
Vino tu, regină sfîntă, vino aici de te-oi iubi!”

Tăcută Luna îl privea şi ca răspuns a amuţit,
Mai departe analizează teatrul de nedesluşit.
Ea, însetată de noi piese, iată că a ajuns să fie
Din martora lumii scenă, o eroină, una vie!

Ce să facă, să-l iubească sau să steie mai departe
În jalnica-i împărăţie, singură, fără de moarte?
Înecată în a ei gînduri, iată ce a hotărît:
Să îl cheme, să-i vorbească prinţului cel mohorît.

– Însetate trup de inimi, crezi oare că ai putea
Să mă faci să ard în flăcări de propria-mi stea?
Ca lumina mea fosfată să luciască şi mai tare,
Iar pe-a albastrului nuanţă să fiu mai încîntătoare?

El priveşte cum pe faţă-i se iveşte un izvor.
Ochii ei supriţi de teamă acum viseaza la amor?
Ar preschimba ea nemurirea doar alături de a-i sta?
Ar putea să îl iubească, în astă lume ar rezista?

Nu a vrut să zăbovească şi palatul a lăsat.
Aşa a ajuns în ceruri şi un fiu de împărat
Şi de-atunci în orice seară înainte de-a apărea
Luna-şi vede al său mire ce o aşteaptă doar pe ea!

Iată aşa a fost să fie că de-atunci îl văd zîmbind!
O aşteaptă ca să vie teatrul lumii urmărind…
Încă din străveche vreme, din neam în neam s-a auzit

Cum soarta unui muribund s-a transformat în mit.

Autor: GALAN Doina-Cezara,
elevă, clasa a XI-a “A”, 
Liceul Mihail Berezovschi, or. Chişinău