Cartea lui Simon Singh e povestea minunată a căutării demonstraţiei teoremei lui Fermat, precum şi povestea dezvoltării matematicii înseşi, spusă pe înţelesul tuturor.
Biblioteca Ştiinţifică Centrală "A. Lupan" a AŞM a creat acest blog pentru a atrage atenţia utilizatorului interesat de ştiinţă şi literatură, promovarea colecţiilor ce sunt parte integrantă a patrimoniului naţional. Adresa: Str. Academiei 5a Tel. 022739829 Email: caleidoscopliterar@gmail.com
vineri, 18 iulie 2014
MAREA TEOREMĂ A LUI FERMAT
„Am descoperit o demonstraţie cu adevărat minunată, dar nu am aici destul spaţiu pentru a o scrie.“ Acestea sunt cuvintele notate de ilustrul matematician Pierre de Fermat pe marginea unei pagini din ediţia Aritmeticii lui Diofant, în 1637. Vreme de 358 de ani, marii matematicieni ai lumii au încercat în zadar să găsească demonstraţia teoremei lui Fermat, devenită simbol al misterului matematic. Eforturile lor au condus la deschiderea unor noi domenii de cercetare şi au făcut, în acelaşi timp, ca perspectiva dezlegării enigmei să devină un fel de Fata Morgana. În 1995, englezul Andrew Wiles reuşeşte ceea ce părea până atunci imposibil. Demonstraţia lui nu numai că rezolvă cea mai celebră problemă matematică, dar stabileşte legături adânci între domenii aparent îndepărtate ale matematicii.
Cartea lui Simon Singh e povestea minunată a căutării demonstraţiei teoremei lui Fermat, precum şi povestea dezvoltării matematicii înseşi, spusă pe înţelesul tuturor.
Cartea lui Simon Singh e povestea minunată a căutării demonstraţiei teoremei lui Fermat, precum şi povestea dezvoltării matematicii înseşi, spusă pe înţelesul tuturor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu