Destinul uman şi literar al lui Dumitru Matcovschi pare a fi în contratimp cu istoria.Mihai Cimpoi ar descifra în fiinţa poetului un dramatizm organic şi un suflet tragic ardent. Acest însolit şi îndurerat Don Quijote, părăsit de scuter, având la dispoziţie doar arma cuvântuilui o mînueşte iscusit. Întreaga operă a lui Dumitru Matcovschi e străbătută cu un fior de numele Basarabia, minunată şi batgocorită,dar pe care elo iubeşte deopotrivă cu mama,femea, glia, limba română, doina, Eminescu, Bacovia,Alexe Mateevici.La 19 noiembrie 1986, el scria uimitorul poem Basarabie cu celebru final. Trecută prin foc şi prin sabie,/ furată, trădată mereu, /eşti floare de dor Basarabie,/eşti lacrima neamului meu.Prezentare de carte:
Matcovschi, Dumitru
Amarele confesiuni:versuri.- Ch.:"Magna-Princeps" SRL, 2011-248 p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu