Se afișează postările cu eticheta revoluţie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revoluţie. Afișați toate postările

joi, 12 iunie 2014

INTELIGENŢA SOCIALĂ. NOUA ŞTIINŢĂ A RELAŢIILOR UMANE

Cartea lui Daniel Goleman a marcat o revoluţie uluitoare în psihologie prin analiza importanţei covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane. Studiul său ne explică cum, atunci când ne înţelegem sentimentele, situaţia în care ne aflăm devine mai limpede. Descoperim chiar un nou mod de a privi cauzele bolilor care ne macină familia şi societatea. 
Reacţiile pe care le avem faţă de ceilalţi, ca şi ale lor faţă de noi, au un impact biologic mult mai extins decât ne închipuim. Este vorba de declanşarea unor cascade de hormoni care ne reglează întregul organism, de la inimă până la sistemul imunitar, determinând relaţiile bune să acţioneze ca nişte vitamine, iar pe cele proaste ca nişte otrăvuri. Ne putem „molipsi” de emoţiile celorlalţi oameni tot aşa cum luăm o gripă, iar, pe de altă parte, consecinţele izolării sau cele ale unui stres social intens ne pot scurta viaţa.



Goleman, Daniel 

     Inteligenţa socială. Noua ştiinţă a relaţiilor umane.- Bucureşti: Curtea Veche Publishing, 2007.-464 p.

marți, 28 mai 2013

LECTURA ŞI BIBLIOTECA PUBLICĂ LA CLUJ

Biblioteca publică clujană  în organizarea ei a împlinit o jumătate de secol de existenţă  deacea , viitorul nu este posibil fără o evaluare a trecutului. Să descrii viaţa unei biblioteci   publice   tradiţionale, pe deoparte ar prezenta interes de a conserva această bogăţie pe cale de dispariţie, pe de altă parte acela de  manifest al lecturii ca dimensiune umană.
 Volumul de faţă este organizat în trei mari secţiuni.Prima reconstitue începutul lecturii clujene, plasându-l în panorama vieţii culturale a Transilvaniei, perioada interbelică. Autorul pune accente destul de necesare  pentru înţelegerea exactă a drumului dramatic al cărţii româneşti spre cititorii ardeleni. Ce-a de a doua parte, reface istoria postbelică a bibliotecii publice, descriind succesele reale şi descriind laturile pozitive ale unei politici culturale falimentare. Cea de a treia parte,  acoperă deceniul cel mai dinamic şi spectaculos din viaţa Bibliotecii Judeţene, după Revoluţie, când s-a reuşit valorificarea părţilor bune ale unei moşteniri încărcate şi realizarea unor paşi importanţi, către biblioteca viitorului.Traian Brad, fiind mereu în primele rânduri ale mişcării bibliotecare româneşti dispune de toate informaţiile despre situaţia bibliotecilor din ţară, le compară cu cele occidentale şi poate comenta perspectivele lecturii publice în România. Anexele bogate, ilustraţiile,micul dicţionar de bibliologi clujeni, completează lucrarea, fiind un document indespensabil la orice cercetare pe această temă.

Prezentare de carte:
Brad, Traian. Lectura şi biblioteca publică la Cluj Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001.-400p.
     ISBN 973-686-229-1