ECUAŢIA CARE N-A PUTUT FI REZOLVATĂ

Ce au in comun muzica lui Johann Sebastian Bach, fortele naturii, cubul Rubik si alegerea partenerului de viata? Toate acestea sunt caracterizate prin anumite simetrii. Simetria este conceptul care face legatura intre stiinta si arta, intre fizica teoretica si intreaga lume, pe care o vedem zilnic in jurul nostru. Totusi, limbajul "simetriei" -- teoria grupurilor, in matematica -- se trage dintr-un loc in care nici nu ne-am fi gandit: din ecuatia care n-a putut fi rezolvata. 
De-a lungul mileniilor, matematicienii au rezolvat ecuatii algebrice tot mai dificile, pana cand au ajuns la cea cunoscuta sub denumirea de cvintica. Timp de cateva secole, ea a opus rezistenta oricarei incercari de a-i fi gasite solutiile. Dar, deodata, doi matematicieni sclipitori au descoperit independent ca, in cazul ei, metodele obisnuite erau inaplicabile. Asa a fost deschisa usa catre teoria grupurilor. 
Povestea ecuatiei care n-a putut fi rezolvata este povestea celor doua genii, norvegianul Niels Henrik Abel si francezul Evariste Galois. Impresionanta datorita amanuntelor inedite din vietile lor si extrem de accesibila multumita explicatiilor clare ale autorului, cartea spune intreaga istorie a unei realizari epocale si anlizeaza toate implicatiile acesteia, facand un tablou complet al cailor pe care matematica reuseste sa influenteze si sa clarifice o mare varietate de alte discipline.

Mario Livio

Ecuatia care n-a putut fi rezolvata

Matematicieni de geniu rezolva limbajul simetriilor

Humanitas, ştiinţă / Colectia: Ştiinţă

COŞERIU EUGENIU ISTORIA FILOZOFIEI LIMBAJULUI

Aş ţine să remarc mai întâi faptul că, în uriaşul său efort de cuprindere şi înţelegere genuină a gândirii înaintaşilor, de la Platon şi Aristotel până la Sf. Augustin, autorii de „gramatici speculative“ din epoca Scolasticii, Leibniz, Vico sau Rousseau, Coşeriu îi lasă pe autori, textele şi ideile lor să vorbească de la sine, respectând cu stricteţe unul dintre principiile pe care le fixase el însuşi lingvisticii ca ştiinţă a culturii, şi anume principiul obiectivităţii. „A spune lucrurile aşa cum sunt“ a însemnat pentru Coşeriu cu totul altceva decât o „înhămare a istoriei la un mic caz particular“, procedură practicată, observă Jürgen Trabant, de Chomsky, în încercarea sa de a regăsi à rebours propriile idei în operele înaintaşilor şi de a-şi justifica astfel propriile teorii. Lectura coşeriană a marilor texte de „filozofie a limbajului“ este obiectivă, în măsura în care, dacă marile teme ale propriei sale gândiri (caracterul „energetic“ şi creativ al limbajului, tripla ipostaziere a limbajului între universal–istoric–individual, semanticitatea, alteritatea şi dialogicitatea constitutive a limbajului) sunt identificate şi urmărite la înaintaşi, acest fapt nu presupune niciodată o manipulare a textelor aşa încât acestea să spună, prin extrapolare, ceea ce ar dori interpretul lor să spună, spre consolidarea propriilor teze. Aş spune că, dimpotrivă, un fel de obstinaţie a obiectivităţii la autorul nostru îl conduce pe cititorul avizat spre convingerea că doctrina lingvistică coşeriană, legitimă în sine prin raţionalitatea ei şi prin logica ei internă, îşi dezvăluie, prin mărturia creatorului ei, fundamentele, adânc înfipte în cea mai bună tradiţie a gândirii europene.

Coşeriu, Eugeniu Istoria filozofiei limbajului: de la începuturi până la Rousseau.-Bucureşti:Humanitas, 2011

ISBN 978-973-50-2961-6