Aş ţine să remarc mai întâi
faptul că, în uriaşul său efort de cuprindere şi înţelegere genuină a gândirii
înaintaşilor, de la Platon şi Aristotel până la Sf. Augustin, autorii de
„gramatici speculative“ din epoca Scolasticii, Leibniz, Vico sau Rousseau,
Coşeriu îi lasă pe autori, textele şi ideile lor să vorbească de la sine,
respectând cu stricteţe unul dintre principiile pe care le fixase el însuşi
lingvisticii ca ştiinţă a culturii, şi anume principiul obiectivităţii. „A
spune lucrurile aşa cum sunt“ a însemnat pentru Coşeriu cu totul altceva decât
o „înhămare a istoriei la un mic caz particular“, procedură practicată, observă
Jürgen Trabant, de Chomsky, în încercarea sa de a regăsi à rebours propriile
idei în operele înaintaşilor şi de a-şi justifica astfel propriile teorii.
Lectura coşeriană a marilor texte de „filozofie a limbajului“ este obiectivă,
în măsura în care, dacă marile teme ale propriei sale gândiri (caracterul
„energetic“ şi creativ al limbajului, tripla ipostaziere a limbajului între
universal–istoric–individual, semanticitatea, alteritatea şi dialogicitatea
constitutive a limbajului) sunt identificate şi urmărite la înaintaşi, acest
fapt nu presupune niciodată o manipulare a textelor aşa încât acestea să spună,
prin extrapolare, ceea ce ar dori interpretul lor să spună, spre consolidarea
propriilor teze. Aş spune că, dimpotrivă, un fel de obstinaţie a obiectivităţii
la autorul nostru îl conduce pe cititorul avizat spre convingerea că doctrina
lingvistică coşeriană, legitimă în sine prin raţionalitatea ei şi prin logica
ei internă, îşi dezvăluie, prin mărturia creatorului ei, fundamentele, adânc
înfipte în cea mai bună tradiţie a gândirii europene.
Coşeriu,
Eugeniu Istoria filozofiei limbajului: de la
începuturi până la Rousseau.-Bucureşti:Humanitas, 2011
ISBN 978-973-50-2961-6
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu