Se afișează postările cu eticheta natura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta natura. Afișați toate postările

vineri, 18 iulie 2014

NUMERELE NATURII

De ce multe flori au cinci sau opt petale, dar foarte puţine şase sau şapte? De ce fulgii de zăpadă au o simetrie hexagonală? De ce tigrii au dungi, dar leoparzii pete? Formele şi frumuseţile lumii naturale i-au inspirat mereu deopotrivă pe artişti şi pe savanţi. Viziunea despre locul nostru în univers reflectă înţelegerea la care am ajuns privind formele şi structurile din natură. Intelectul uman şi cultura au inventat un sistem de raţionamente care ne permite să recunoaştem, să clasificăm şi să folosim formele: matematica. Numerele naturii vă înzestrează cu ochii matematicianului. După această călătorie prin matematică veţi privi altfel lumea.
„Eu văd acest proiect ca pe un năvod aruncat peste lume. Recolta va fi următoarea generaţie de gânditori şi oameni de ştiinţă ai planetei noastre.“ (Daniel C.Dennett)

Ian Stewart

Numerele naturii

Ireala realitate a imaginaţiei matematice

Humanitasştiinţă / Colectia: Ştiinţă

PEISAJUL COSMIC

Pe măsură ce înţelegem tot mai bine universul nostru, suntem confruntaţi cu o întrebare tulburătoare: Cum se face că legile naturii sunt atât de fin reglate încât să permită existenţa stelelor, a Pământului şi, în ultimă instanţă, a noastră? Pe de altă parte, teoria corzilor - care se presupune a fi explicaţia ultimă a fizicii – nu conduce la o singură soluţie pentru legile naturii, ci la o bogăţie inimaginabilă de variante. De ce atâtea posibilităţi, când primul gând al filozofilor şi oamenilor de ştiinţă este că existenţa noastră e unic determinată?
Leonard Susskind răspunde la cele două întrebări printr-o remarcabilă schimbare de paradigmă, una dintre cele mai profunde din întreaga istorie a ştiinţei: universul nostru nu e decât unul între nemumărate altele, cuprinse într-un megavers în care toate posibilităţile se realizează efectiv.


Leonard Susskind

Peisajul cosmic

Teoria corzilor şi iluzia unui plan inteligent

Humanitas, ştiinţă / Colectia: Ştiinţă

PEISAJUL COSMIC

În Marele plan, Stephen Hawking şi Leonard Mlodinow îşi confruntă cititorii cu unele dintre cele mai profunde şi grave întrebări pe care şi le pot pune oamenii: Când şi cum a apărut universul? De ce ne aflăm aici? De ce există ceva mai degrabă decât nimic? Care este natura realităţii? De ce legile naturii sunt atât de fin reglate, încât să permită apariţia unor fiinţe ca noi? Este oare aparentul „mare plan“ al universului nostru dovada existenţei unui creator, sau poate ştiinţa oferi o altă explicaţie?
Răspunsurile date aici de Stephen Hawking, unul dintre cei mai mari savanţi ai timpurilor noastre, şi de Leonard Mlodinow, fizician şi scenarist al serialului Star Trek, pornesc de la ideea că universul nu are doar o singură istorie, ci toate istoriile sale posibile există simultan – idee care ne schimbă radical felul în care suntem obişnuiţi să privim lumea.


Leonard Susskind

Peisajul cosmic

Teoria corzilor şi iluzia unui plan inteligent

Humanitasştiinţă / Colectia: Ştiinţă