Adrian Marino, scriitor şi critic de primă valoare - dar Român, cu toate eforturile sale pro-europene - nu putea face, mai ales în Franţa, excepţie!
A fost cunoscut şi înţeles mai mult în Italia, în Elveţia, la Budapesta şi la Belgrad, i-au apărut traduceri în Japonia (Etiemble... 1988), în Statele Unite (Biografia ideii de literatură, New York 1996) - dar o integrare în "republica literelor universală", aşa cum şi-o dorea, pe bună dreptate - i-a lipsit. Mai ales în cultura franceză, deşi fusese tradus şi publicat în Franţa (Ed. Gallimard). Pentru Adrian Marino, crescut şi nutrit, ca orice om de cultură română (mai ales cei activi în epoca interbelică) în cultul Franţei, faptul că nu a fost admis - nici înţeles - în Franţa a fost o deosebit de tristă deziluzie. Iată de ce atunci cînd, în finalul "autobiografiei spirituale" declară solemn "trebuie să cultivăm spiritul de demnitate, mîndria şi respingerea oricărei încercări de umilire, subordonare sau desconsiderare intelectuală din partea oricui ar veni ea" (adaug: "nu toţi intelectualii străini au calitatea de a ne privi distant, cu superioritate" discriminatorie) înţelegem uşor că Adrian Marino se despărţea de iluziile occidentalizante (mai ales franceze) şi se definea pe sine însuşi. Ipso facto, el a devenit - spre sfîrşitul vieţii - un apărător convins - patriotic - al culturii româneşti, în România.
Marino, Adrian
Dintr-un dicţionar de idei literare /Adrian Marimo;.-Cluj-Napoca:Agronaut, 2010.-310p.
ISBN 978-973-109-253-9
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu